Munții din La Reunion

Fugă prin munți și ape

Insula La Réunion, situată în Oceanul Indian, este cunoscută pentru munții săi spectaculoși, în special pentru vulcanii activi Piton de la Fournaise și Piton des Neiges. Aceste mase montane oferă oportunități excelente pentru drumeții și alpinism, cu peisaje dramatice și variate. Turiștii pot explora craterele imense, pădurile tropicale și cascadele impunătoare. Insula este, de asemenea, populară pentru parapantism, oferind o experiență de neuitat în mijlocul naturii sălbatice și a peisajelor spectaculoase.

Cum am ajuns eu aici?

Povestea este destul de lungă și întortocheată, însă, pe scurt, am ajuns să mă angajez ca fotograf la bordul unui vas de croazieră și, în a doua lună de contract, am început un voiaj lung din Europa spre Africa de Sud, ceea ce m-a surprins foarte mult și m-a lăsat cu un sentiment interesant în suflet. Era un entuziasm combinat cu senzația aceea de „am încurcat-o”.

În ziua în care am ajuns să acostăm în cel mai mare port al insulei, numit, foarte inspirat, „Le Port”, am observat că aveam o zi liberă și, a doua zi, încă o zi liberă pe insulă. Și, cel mai important, aveam roaming nelimitat de date mobile (multe mulțumiri Uniunii Europene). Astfel, în prima zi, am coborât ușor debusolat de pe navă și am luat-o la pas către terminal. Era unul foarte frumos, care te saluta cu „bun venit!” în aproape toate limbile lumii. După cel mai ușor control vamal, a început distracția. Afară erau 30 de grade Celsius, eu aveam doar patru brioșe luate de pe vas și o sticlă de apă de 2 litri. Urma să caut un magazin în oraș. Am găsit un autobuz la ieșirea din port care m-a dus rapid și ușor în centru, iar de acolo m-am hotărât, cu ajutorul „lui Nea Gogu”, unde să merg mai departe.

Concluzia a fost să iau un autobuz până în satul Dos d’Anne, un drum care a durat o oră și care mi-a arătat ce înseamnă cu adevărat serpentinele și condusul adevărat. Șoferița de la volan era foarte îndrăzneață în unele curbe. Am ales să fac un traseu circular care ducea spre un loc numit „Cap Noir”, unde Google mi-a promis priveliști de neuitat, dar și dificultatea unui traseu fără marcaje, pe care erau lanțuri, zone expuse și unele secțiuni asigurate doar cu cablu și cu un spațiu de 30-40 de cm unde să pui picioarele. Având deja la mine niște adidași de alergare montană, am decis că merită încercat, pentru că era vreme frumoasă și însorită. Nu mi-a trecut prin cap că va ploua peste următoarea oră, dar, așa cum se întâmplă în regiunile tropicale, vremea a fost plină de surprize.

Priveliștea de langă este punctul culminant al traseului, iar drumul până la Cap Noir a fost destul de ușor, urcând doar pe poteci destul de bine conturate și ocolind din când în când câteva ierburi sau arbuști tropicali. Traseul principal fusese închis din cauza căderilor de pietre, așa că a trebuit să ocolesc un gard dărâmat, probabil distrus de localnicii care s-au hotărât să continue pe acest drum. Le voi ține și eu partea, deoarece priveliștile sunt de nedescris.

Gardul dărâmat, probabil cu mult timp în urmă…

O străduță liniștită din satul Dos d’Anne.

Poteca, care în multe locuri era mai lată decât în această imagine. Google a exagerat mult cu pasajele expuse.

După ce am ajuns la Cap Noir și m-am întors pe același traseu înapoi spre Dos d’Anne, a început cea mai frumoasă ploaie de pe munte. Drumul de la Cap Noir ducea către un punct numit „Piton de la Roche Verre Bouteille”, de unde se putea merge spre o cabană aflată la 10 kilometri distanță prin junglă, sau să te întorci înapoi în Dos d’Anne. Am ales să mă întorc înapoi în sat, iar vremea a fost, se pare, de aceeași părere. Cum am ajuns sus, pe creasta de lângă punctul menționat mai devreme, a început o ploaie torențială, care m-a răcorit foarte mult.

Ajungând să mă umplu de noroi până la parcarea de unde începe traseul, am început să-mi aduc aminte de copilăria de la țară. Locuind în Moldova, bunicii mă chemau vara. Mirosul de pădure și aerul curat accentuau amintirea acelor momente, dar destul cu nostalgia. Ajungând în final înapoi în Dos d’Anne, am luat primul autobuz spre Le Port. Când am ajuns în Le Port, am decis să merg pe jos până la vapor, luând plaja la pas și admirând priveliștea. Văzând una dintre cele mai neobișnuite plaje și făcând o scurtă baie în Oceanul Indian, pot spune că acea zi a fost una dintre cele mai memorabile din viața mea.

Mai jos voi lăsa câteva imagini de pe traseu, dar și din zona plajei, deoarece apusul a fost cu adevărat genial.